Etichete ‘foto’

Și probabil nici obiectivele, nu ? Cel puțin așa aflăm de aici, sau de aici, sau de aici … Și lista poate continua. Fiecare afirmă în felul lui că nu contează ce cameră ai dar folosește în continuare camera care îi oferă ce are nevoie și pe care și-a permis-o.  Mai mult, foarte multe cursuri sau tutoriale foto sunt construite folosind tehnică de top, cam cum sunt prezentate aici

Nu încerc să îi contrazic, însă consider că lipsesc totuși câteva explicații din toată povestea. Problema cea mai mare este când cineva alege o cameră la modul „imi iau DSLR să fac poze frumoase” sau la recomandarea vanzatorului care încearcă să vândă (…că înveți tu mai târziu), apoi constată ca imaginile rezultate nu sunt chiar cele la care se aștepta, își aduce aminte și zice „cum dracu’ bă că ala a zis ca oricum nu contează camera?!”. Am și exemple…

[singlepic id=893 w=320 h=240 float=center]

Da, când ești la început chiar nu contează camera. Cred că aveam vreo 10 ani când m-a apucat „studiatul” (da, cam mult spus…), întăi privind după camerele rudelor sau prietenilor de familie și mai apoi citind diverse prin „Tehnium” sau chiar cărți împrumutate de la bibliotecă. Asta a fost până am reușit să îmi iau un SMENA de la „ruși” și câteva filme. Tanc de developat nu aveam, a durat ceva timp până am rezolvat și asta și încă ceva timp până la aparatul de mărit (nu mai spun de aparatul de mărit improvizat dintr-un proiector de diafilme…). Atunci nu conta camera, eram multumit cu ce aveam.

[singlepic id=892 w=320 h=240 float=center]

Atâta timp cat nu cunoști noțiunile de bază – sensibilitate, timp de expunere și diafragmă și nu șii ce face fiecare, nu contează camera. Până le înveți orice cameră este bună, doar să ai cu ce te juca și cu ce experimenta diverse lucruri. În timp vei realiza că în lumină slaba e necesară o sensibilitate mai mare, că la un eveniment sportiv ai nevoie de un obiectiv care îți poate apropia „subiectul” și un timp de expunere cât mai scurt, că pentru fotografia de peisaj s-ar putea să te ajute un obiectiv ceva mai larg. Sunt câteva observații simple, dar dacă nu experimentezi singur e greu să le înțelegi și ai mari șanse să spui ca ai cumpărat o cameră proastă.

[singlepic id=816 w=320 h=240 float=center]

La fel, dacă ai cunoștință de noțiunile de mai sus și ai început să studiezi și câte ceva din partea „artistică” (măcar regula treimilor și alte noțiuni de încadrare, lumină, cromatică) sau ești deja un profesionist camera nu contează. Cănd nu ai lumină vei ști că nu ai lumină și cel mai probabil vei renunța la cadrul respectiv, vei încadra în așa fel încât imaginea ta să fie diferită de cea a „mulțimii fotografilor” de lângă tine chiar dacă ai doar telefonul la tine (un telefon cu o cameră cel puțin decentă…), vei face tot posibilul să scoți tot ce se poate din cameră. Deci, camera nu contează!

Pe bune ? Da, probabil de cele mai multe ori camera nu contează, mai ales pentru amatori și pentru imagini de pus pe net (facebook sau alte galerii online) sau imagini imprimate de mici dimensiuni. Însă:

  • În lumină slabă – pentru fotografie de noapte, în săli de sport/teatru/etc. sau la diverse evenimente contează camera – ai nevoie de cel puțin 1600-3200 ISO (sensibilitate) și un obiectiv cât mai luminos. Pentru peisaj de noapte sau orice subiect care nu este în mișcare lipsa sensibilității poate fi compensată cu ajutorul unui trepied sau orice altceva ce poate susține camera nemișcată în timpul expunerii (da, se poate utiliza un flash sau altă metodă de iluminat dar nu poț face asta tot timpul și nu este același lucru cu o sensibilitate mai mare). Atenție, o cameră ce are în specificații ISO maxim 3200 face imagini decente undeva la ISO 800, sau maxim 1600 (de obicei).
[singlepic id=894 w=320 h=240 float=center]
  • Evenimente sportive – ai nevoie de o focalizare continuă rapidă, mod rafală cu cât mai multe cadre pe secundă precum și sensibilitate cât mai bună – contează mult camera. Am fost la concurs ecvestru de sărituri peste obstacolegimnastică, show aero – viteza de execuție este mare în ambele cazuri, am folosit un punct de focus și focus continuu, cu o cameră compactă sau un bridge nu ai prea multe șanse. Sensibilitatea este necesară în special pentru competițiile din săli. În plus e indicat un obiectiv cu o focală lungă, măcar 200mm, care are șanse destul de mari să depășească prețul body-ului.
[singlepic id=895 w=320 h=240 float=center]
  • Fotografie „stock” / comercială – ai auzit de la prieteni sau de pe internet cum că există site-uri care au nevoie de fotografie „stock”, sau alte moduri prin care să îți vinzi imaginile. Pe lângă compoziție și subiect, toate site-urile de acest gen caută imagini de calitate. Prima evaluare de genul ăsta este un „zoom” de 1:1 în imagine, evaluare balans de alb, etc. Fără un DSLR și obiective de calitate nu vei reuși mare lucru decât dacă subiectul imaginii chiar este de interes (nu știu cazuri, dar cred că este posibil).

[singlepic id=896 w=320 h=240 float=center]

  • Mulți megapixeli ? – Depinde, aici părerile pot fi împărțite. Aici contează foarte mult mărimea senzorului – de exemplu Canon 7D are 18 MP, Canon 1Dx tot 18 MP. Diferența principală este că senzorul lui 7D este ceva mai mic (small-frame, factor crop 1.6X) decât cel al lui 1Dx – implicit dimensiunea unui pixel este mai mare de 1.6 ori la 1Dx, iar asta face ca senzorul/captorul să fie mai sensibil, respectiv să poată recepționa mai multă informație chiar și în lumină scăzută – sensibilitate: 7D – 6400 ISO, 1Dx – 51200 ISO. Avantajul principal la un număr mare de MP este că poți decupa doar o parte din imagine fără să pierzi foarte mult din calitate, voi explica asta cu altă ocazie.

 Camera contează, obiectivele contează și mai mult, dar totul este să înțelegi noțiunile de bază și motivele pentru care ai alege o cameră în locul alteia. La început mulțumește-te cu ce ai și pune mâna și experimentează, asta te poate ajuta mult mai mult decât cărțile de fotografie ce prezintă realizarea imaginilor cu tehnică de top…

În cazul în care crezi că te va interesa ce mai scriu poți să te abonezi aici, fluxul RSS aici, o să pun link-ul în sidebar mai târziu 🙂

Că tot spuneam ieri de Lightroom ce program bun de editare e el şi ce face, sunt curios ce cred şi alţii despre postprocesare. Asta pentru că de-a lungul timpului am întâlnit de mai multe ori concepţia „Eu nu le editez! Îmi place / prefer / vreau să le las aşa cum le scot din cameră!” sau am văzut imagini criticate tocmai pentru că păreau editate, iar aici vorbesc de persoane care încă nu stăpâneau noţiuni de bază (sper să nu se simtă ofensat nimeni :)).

O comparaţie editat vs. needitat pe aceeaşi imagine (treci cu mouse-ul pe imagine să vezi versiunea editată):

Bled - comparatie intre o imagine editata si una needitata

Ce am făcut: decupare (nu aveam nevoie de zona îndepărtată), îndreptat imaginea (era puţin aplecată spre dreapta), corectat puţin balansul de alb (WB), modificat expunere / contrast / zone umbrite/iluminate – astea sunt operațiile de bază, mai departe depinde ce vrei sa faci cu imaginea respectivă. Cred că se observă destul de bine diferența.

Revenind, nu spun că orice fotografie ar trebui editată, însă consider că de cele mai multe ori este nevoie de câte o mică ajustare. A devenit atât de simplu și accesibil să poți corecta erori de încadrare, expunere, WB și chiar optice încât cred că putem evita cel puțin imaginile „strâmbe” urcate pe internet. E clar că din procesare nu avem posibilitatea de a îmbunătăți partea de compoziție sau „povestea” din spatele unei imagini (nu ma refer la cazurile în care putem decupa pentru concentra atenția unde vrem..), însă sunt sigur că o imagine îmbunătățită tehnic poate cel puțin să atragă privirea asupra ei.

Castelul Bran - curtea interioara

Pe lângă ce spuneam, atâta timp cât ți-ai luat un DSLR sau orice altă cameră capabilă să traga RAW, cred ca e păcat să nu încerci să scoți fotografii cât mai bune. Dacă ai DSLR și încă nu ai învățat ce e RAW și cum poate să te ajute aș spune că puteai folosi liniștit o camera bridge. Și nici nu trebuia să cari obiective după tine.

Voi ce credeți ?

Așa a fost Noaptea Muzeelor 2011 la Muzeul Aviației din București. Lume multă, agitație, curioși care nu rezistă fără să pună mâna pe ce văd într-un muzeu. De cei care se urcau pe avioanele expuse afară nu mai spun nimic, și sper că nu au plecat prea mulți cu diverse „suveniruri”… În rest, un loc interesant: clipe de istorie, aparate de zbor, tehnică militară, lucruri și fapte ce nu ar trebui uitate.

Mai multe informații despre Muzeul Aviației și un tur virtual pe site-ul Forțelor Aeriene Române.

[nggallery id=2]

LE: Pentru cei interesati, Raiden a vazut cum a fost in centru. Mai multe imagini in articolul de pe rezistenta.net.

Concurs Cesarom

8 februarie 2011

M-am înscris astăzi la Concursul organizat de Cesarom cu fotografia asta:

Este mai mult un concurs bazat pe „like-uri” decât de fotografie, vă mulţumesc.

Fotografia a fost realizată în Masivul Iezer-Păpuşa, pe Valea Bătrâna – 7 februarie 2011.