După cum spuneam aici, vroiam să mai fac nişte teste cu 1000D-ul modificat pentru IR şi 7D, iar sâmbătă a fost o zi perfectă pentru asta: prea cald să am altceva de făcut, soare din plin şi un loc de care să fiu mulţumit. De data asta am făcut mai multe cadre, ISO 400, f/2.8-f/32, timp de expunere în funcţie de exponometrul camerei.

Diferenţele sunt mari, 7D-ul are nevoie de timp mult mai mare de expunere:

  • ISO 400, f/2.8 – 1000D – 1/6 sec.,   7D –  5 sec.
  • ISO 400, f/6.3 – 1000D – 0.6 sec.,   7D – 15 sec. (f/5)
  • ISO 400, f/32  – 1000D –   15 sec.,   7D – 32 sec.

Dacă la 1000D poţi focaliza folosind LiveView, cu 7D nu vezi nimic nici măcar pe ecran aşa că nu am modificat focusul dupa ce am mutat obiectivul pe 7D.  Imaginile sunt în ordinea de mai sus, ultimele două prezintă senzorul de 1000D şi filtrul IR existent pe senzor.

[nggallery id=23 float=center]

Pentru cine e curios de cum „funcţionează” chestia asta cu fotografia IR şi de ce a trebuit să desfac 1000D-ul:

  • Lumina, aşa cum o vedem noi, reprezintă o radiaţie electromagnetică ce poate fi percepută de ochiul uman şi este doar o mică parte din spectrul electromagnetic. Pentru noi zona vizibilă este spectrul celor 7 culori ale curcubeului, sau pentru cine nu a uitat experimentele de la fizică cele 7 culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet, obţinute la trecerea luminii printr-o prismă (refracţie, dispersie). Înainte de roşu avem infraroşu (IR), după violet radiaţiile ultraviolet (UV), ambele invizibile pentru ochiul uman. Mai multe despre asta aici.
  • Cioburile albastre din ultima imagine sunt filtrul IR existent pe senzorul camerei, filtru ce nu permite trecerea razelor IR către senzor – din ce am găsit eu este necesar pentru funcţionalitatea corectă a sistemului AF. Îndepărtarea acestui filtru face ca senzorul să primească tot spectrul IR – vizibil – UV (full spectrum mod).
  • Radiaţiile UV pot genera o tentă de albastru în cazul imaginilor realizate la altitudine mare, pentru a evita asta se poate folosi un filtru UV (folosit de multe ori şi ca filtru de protecţie pentru obiectiv). Asta ca o completare, nu prea are legătură cu partea de IR.
  • După îndepărtarea filtrului IR de pe senzor, pentru imagini IR este nevoie de un filtru IR pe obiectiv – HOYA InfraRed R72. Ambele se cheamă „filtru IR” însă diferenţa între ele este majoră: cel de pe senzor taie radiaţiile IR (permite doar spectrul UV – VIZIBIL), iar cel R72 taie spectrul VIZIBIL (probabil şi UV) şi permite doar IR. Eu am înţeles asta abia după de am modificat camera şi am văzut ca pozele ies la fel ca înainte rolleyes , singura diferenţă fiind o tentă de roşu a imaginii (ce poate fi corectată din WB). Normal, a doua zi eram la f64 sa îmi iau filtrul, bine că au deschis şi duminica :D.

Cam asta e în mare, alte particularităţi şi detalii mai încolo. Dacă sunt nelămuriri sau obiecţii aştept comentarii, chiar sunt curios cine se mai ocupă cu asta.

Tags: , , , , ,

3 Comentarii

  1. Amber:

    Fain.

  2. mike:

    Multumesc! E si fain si interesant ! 🙂

  3. Dragan Radu:

    Încearcă sa folosești un filtru rosu cu aparatul modificat in loc de un filtru IR, o sa obții culori mult mai saturate.
    Si balansul de alb încearcă sa il faci pe ceva verde.
    Am făcut și eu o astfel de modificări unui 350d.

    Numai bine,
    Radu D

1 Trackback / Pingback

  1. Cum să NU îţi cureţi senzorul ?! | PhotoExplore - Blog

    […] şi până acum nu am simţit nevoia să le curăţ senzorul (mă rog, 1000D a fost şi puţin operat…). Revenind, evită pe cât posibil necesitatea curăţării senzorului camerei foto prin […]

Lasa un raspuns