Frunzăream imaginile de la Cupa Municipiului Bucuresti (de care din păcate nu am reușit să mă ocup încă…), iar la una din ele am încercat mai multe variante de crop/decupare:

1. Originalul – cadru larg, subiectul în mijloc, distanța destul de mare. Pentru focalizare am folosit modul AI SERVO și un singur punct de focus (unul superior în zona centrală) pe care încercam să îl țin pe jocheu/cal în timpul probei. Cu mai multe puncte de focalizare este imprecis, datorită mișcarii camera tinde să focalizeze pe fundal. Din punctul meu de vedere personajul aflat cu spatele mă ajută, faptul că este cu spatele și priveste spre subiect sugerează ideea de spațiu.

2. Crop 1 – Calul și jocheul poziționați după regula treimilor – zona din stânga sus. Rămâne prea mult spațiu „liber” în dreapta (desigur, nu mă oprește nimeni să elimin zona respectivă, dar de data asta am păstrat proporțiile), ceva cam înghesuit capul jocheului. Daca ridic cadrul pierd imaginea solului.

3. Crop 2 – Încadrare verticală, subiectul „intră” în cadru (…deplasându-se către dreapta, unde se află și „privitorul anonim”). Ideea de mișcare este sugerată și de faptul că avem doar o parte din subiect. Interesant.

4. Crop 3 – Doar zona centrală – subiectul. Nu puteam strânge cadrul mai mult fără să pierd părți din cal/jocheu, nu merită să largesc mai mult pentru că apar zone oarecum goale… Aici nu prea funcționează regula treimilor. Prezența omului din teren ajută din nou – formează un triunghi cu imaginea calului, creează noțiunea de spațiu.

5. Crop 4 – Un fel de prim plan din crop. Noroc cu cei 18 MP ai camerei …

6. Crop 5 – Salt peste obstacol – Regula treimilor ok, subiectul întreg, se observă și solul ca punct de referință.

Cam asta ar fi ce vad eu … chiar sunt curios de alte păreri și care vi se pare mai interesantă. Multumesc!

Tags: , , , ,

4 Comentarii

  1. Catalin:

    Salutare!

    La prim-plan, cred ca mergea putin mai mult si spre stanga. Adica, daca ii apareau si picioarele era OK. Este o parere, iar ca poza cred ca cea mai reusita ar fi a 5-a.

    Multumesc!

  2. Dinana:

    imi plac la nebunie toate dar imi plac inspecial crop 1 si 4!

  3. icee:

    nu prea se taie la incheieturi… pare deranjanta o taiere peste fund..

  4. x:

    vrem pozeeeleee!!!!!!!!!!!!

Lasa un raspuns pentru Catalin