Etichete ‘ce camera’

Cum aleg un DSLR ?

7 septembrie 2012

Scriu despre asta pentru că cineva m-a întrebat acum două zile ce cameră să aleagă între: Nikon D3200, Canon EOS 500D, Canon EOS 550D, Nikon D5100. A fost sincer si mi-a spus din start „nu am nici cea mai mica idee legata de un anume model si de aceea as dori sa imi dati cateva sugestii in legatura cu urmatoarele modele„, respectiv într-un email ulterior „DSLR deoarece iti ofera posibilitatea sa faci orice fotografie, la cea mai buna calitate,  de la macro sau produs, la portret, pana la peisaj poti obtine cele mai bune rezultate„. (Cristian, nu te supăra pentru citate, nu e nimic personal şi în plus cred că cel puţin jumătate din cei care vor să îşi ia o cameră gândesc exact la fel).

[singlepic id=906 w=320 h=240 float=left]Un răspuns scurt şi cât mai la obiect ar fi simplu: Canon 550D dacă te hotărăşti la Canon – este varianta mai nouă a lui 500D şi are sensibilitate îmbunătăţită din câte ştiu, respectiv Nikon D5100 pentru Nikon – clasă superioară (D5xx vs. D3xx), câteva funcţii în plus (nu neapărat necesare, dar utile), imagini mai curate la ISO ridicat (1600-3200). Da, senzorul de pe Nikon D3200 este mai nou şi are mai mulţi megapixeli dar asta nu va face o diferenţă enormă pentru un începător. Pentru Canon ar fi de luat în calcul si Canon 600D, nu e diferenţă mare de preţ dar este un model entry-level mai nou.

Deşi folosesc Canon, dacă ar fi să o iau mâine de la zero cred că aş alege pachetul Nikon D5100 pentru că este complet pentru un începător: două obiective cu care acoperi plaja focală 18-200 mm, trepied Manfrotto, geantă foto Kata şi card. Da, obiectivele sunt de kit si nu foarte luminoase dar pentru un începător sunt mai mult decât destul (să nu uitam că un 70-200 f/2.8 costă mai mult decât kitul…).

Revenind la titlu, pentru un începător avem câteva lucruri simple de luat în calcul: [singlepic id=907 w=160 h=120 float=right]

1. Sigur vrei DSLR ? Pentru fotografii de vacanţă/familie/etc. poţi folosi un bridge – nu e aceeaşi calitate a imaginilor, dar e mai ieftin. Sau eventual ceva mirrorless: bugetul necesar şi calitatea imaginilor cam la fel cu DSLR, obiective interschimbabile dar dimensiuni reduse. Noţiunile de bază din fotografie, atât tehnice cât şi artistice, pot fi învăţate şi cu o cameră ceva mai simplă care permite fotografierea în mod manual (poţi controla tu ISO/timp de expunere/diafragma).

2. Bugetul. Cand alegi un compact/bridge e simplu, mai ai nevoie doar de o husa/geanta, acumulatori şi card. Aici nu mai merge – trebuie să ai în vedere din start că nu te vei mulţumi cu obiectivul din kit, că ar fi bine să ai un rucsac în loc de geantă, că e bine să ai filtru de protecţie pe obiectiv. Şi tot aşa, dar toate astea costă. În funcţie de ce bani ai vezi pe unde te incadrezi…

3. Producătorul. Nu există doar Canon şi Nikon în piaţă, mai sunt şi alţii: Sony, Olympus, Pentax, etc. Există totuşi un mic avantaj pentru care merită să alegi dintre Canon şi Nikon – sunt mult mai „prezenţi” decât ceilalţi şi asta înseamnă şanse mai mari să găseşti obiective SH pe site-uri de licitaţii sau să găseşti un service cu experienţă dacă ai nevoie.

4. Anul lansării. Nu spun că nu ar fi camere ok, însă după 4-5 ani de la lansare încep să fie depăşite din punct de vedere tehnic şi ai şanse să fii mai mulţumit de un entry. Totuşi un body SH oferă ceva buget suplimentar pentru un obiectiv şi asta contează mult.

5. Sensibilitatea senzorului. Calitatea imaginii în lumină slabă e cea mai mare problemă, pe www.dpreview.com poţi face câteva comparaţii între camere.

6. Alte specificaţii. Modul rafala, gama dinamică,alte detalii mai mici sau mai mari pe care le pot găsi pe internet.

Mai sunt şi altele de spus, dar la noi cel mai important ramâne bugetul. Când bugetul nu contează alegerea se face invers, începând cu sensibilitatea şi parametrii camerei. Tu alegi / ai ales camera în funcţie de specificaţii sau de buget ?

În ultimul timp mi s-a cerut tot mai des o recomandare de cameră foto, şi cred că e o idee destul de bună să explic aici cum văd eu situaţia. Poate nu sunt în măsură sa dau eu sfaturi, dar mi-au trecut prin mână mai multe camere, inclusiv SMENA(CMENA) pe film (cu care m-am şi apucat de fotografiat când aveam 10-12 ani…) precum şi alte camere pe film, camere bridge/Point&Shoot (Fuji S6500FD/Canon SX10is) şi, normal, DSLR (Canon 1000D/Canon 7D). Asta nu mă face un expert, dar cel puţin o părere pot să ofer…

Old-Camera

Primele lucruri de “lămurit” cand vrei sa cumperi o cameră foto sunt:

1. Ce vrei să faci cu ea ? Daca e vorba de fotografii ocazionale, de vacanţă, pentru reţelele de socializare (facebook, hi5, etc…), cel mai probabil nu are rost să ai un DSLR. Sau da, are rost, doar dacă iţi permiţi să aloci undeva pe la 1000 EUR pentru asta … pentru că poţi să iei o camera (kit) cu vreo 4-500 EUR, dar sigur o să îţi doreşti alt obiectiv în scurt timp. Şi apoi alt obiectiv. Şi altele. Şi alea sunt ceva mai scumpe decăt camera, dar asta discutăm mai încolo…

2. Ce buget ai de gând să aloci pentru asta ? După cum spuneam, dacă vrei DSLR fii sigur că o să ajungi la 1000 EUR destul de repede. Sau … o să ramăi cu o frustrare mare dacă nu ai de unde. Pentru 200 EUR ia un compact, pentru 300-500 EUR ia un bridge, fotografiază tot ce prinzi, citeşte tot ce poţi despre fotografie.
3. Dacă termenii de “ISO”, “timp de expunere”, “diafragmă” sunt străini pentru tine, nu ai nevoie de un DSLR. O cameră DSLR nu înseamnă neapărat fotografii mai bune, mai ales dacă nu ştii să o foloseşti, iar principiile tehnice de bază precum şi regulile de compoziţie poţi să le înveţi şi pe o cameră compactă. Poţi începe lejer cu o cameră compactă sau bridge, şi rămâi şi cu ceva bani pentru cărţi … de exemplu ;). Dacă vrei să înveţi fotografie şi îti permiţi DSLR de la început, cu atât mai bine.

Astea sunt lucrurile de bază pe care trebuie avute în vedere. Orice alte detalii le discutăm după ce stabilim ce vrei să faci cu camera şi cu ce buget porneşti, până acolo discuţiile despre mărci sau modele sunt în mare măsură irelevante.
Canon, Nikon, Sony, Fuji ? Depinde, aici e o discuţie ceva mai lungă 😉

PS: Termenii de ISO, timp de expunere şi diafragmă îi vom discuta mai pe larg. Deci vă mai aştept pe aici.